Leziunea ligamentelor gleznei sau entorsa gleznei - este una dintre cele mai frecvente leziuni sportive. Implică traumatismul a cel puțin unuia din ligamentele situate în lateralul gleznei.

Leziunea ligamentelor laterale ale gleznei

Ce este leziunea ligamentelor laterale ale gleznei?

O leziune a ligamentelor gleznei – adesea denumită o entorsă a gleznei – este una dintre cele mai frecvente leziuni sportive. Implică traumatismul a cel puțin unuia din ligamentele situate în lateralul gleznei. Există trei ligamente – care asigură stabilitatea articulației – situate în porțiunea exterioară a gleznei:

  • ATFL (ligamentul anterior talo-fibular)
  • CFL (ligamentul calcaneo-fibular)
  • PTFL (ligamentul posterior talo-fibular)

Cel mai frecvent tip de leziune a ligamentelor laterale ale gleznei este întâlnit la nivelul ATFL, iar leziunea la nivelul CFL fiind următoarea ca și frecvență.

Cauze

O leziune a ligamentelor laterale ale gleznei implică întinderea sau ruperea acestora la nivelul gleznei. Acest lucru se întâmplă atunci când articulația gleznei este forțată într-o poziție care depășește intervalul normal de mișcare. Rotirea, răsucirea sau inversia gleznei care va duce la o leziune a ligamentelor laterale ale gleznei pot avea loc atunci când se practică atât o gamă largă de sporturi, precum și când mergeți sau alergați pe o suprafață neuniformă.

S-a constatat că persoanele cu hipermobilitate în ligamente au un risc mai mare de a suferi o leziune a ligamentelor laterale ale gleznei. Există, de asemenea, anumite conformații ale piciorului, care sunt mai predispozante acestui traumatism (piciorul cav).

Simptome

Simptomele predominante unei leziuni de ligamente laterale ale gleznei sunt tumefacția și durerea în partea exterioară a gleznei. Este posibil să aveți o senzație de „pocnitură” în momentul în care apare leziunea. Echimozele se pot prezenta în zilele următoare accidentării. S-ar putea să vă fie greu să puneți greutate pe glezna afectată în timp ce vă recuperați după o leziune a ligamentelor laterale ale gleznei. Acest lucru poate duce la o șchiopătare.

Tratament

O leziune a ligamentului lateral al gleznei poate fi diagnosticată printr-un examen clinic urmat de teste imagistice, cum ar fi o radiografie și o scanare RMN.

Majoritatea leziunilor ligamentului lateral al gleznei, inclusiv a celor clasificate drept grave, pot fi tratate prin mijloace non-chirurgicale în primă instanță. Un ghid general este furnizat de metoda de tratament RICE – adică odihnă, gheață, compresie și elevație. Imediat după traumatism, tratamentul cu gheață, aplicat timp de 15 minute și repetat de câteva ori pe zi, poate ajuta la reducerea tumefacției și a durerii. Este important ca glezna să fie menținută imobilizată și protejată în timpul perioadei de recuperare.

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi ibuprofenul, pot ajuta la reducerea inflamației și a durerii în timpul perioadei de recuperare, deși trebuie menționat faptul că procedura RICE este considerată a fi mai importantă pentru recuperare decât consumul de analgezice. Exerciții fizice recomandate de un kinetoterapeut pot ajuta la consolidarea forței în mușchii din jurul articulației gleznei și la restabilirea treptată a intervalului de mișcare.

Chirurgia este de obicei necesară în cazurile în care este dorită o revenire rapidă la activități fizice, cum ar fi sportul. Sau atunci când există deteriorarea cartilajului în articulația gleznei. Chirurgia este, de asemenea, utilă atunci când avem entorse recurente ale gleznei, afecțiune denumită instabilitate laterală cronică a gleznei, sau atunci când glezna continuă să cedeze sub greutatea corpului în mod neașteptat.

Reconstrucția ligamentară laterală Brostrum-Gould este procedura de elecție și are un mare succes în tratarea instabilității gleznei. Acesta este adesea efectuată împreună cu o artroscopie a gleznei pentru a examina și a aborda orice leziune de cartilaj la acest nivel. O augmentare internă poate fi utilizată pentru a proteja reparația și pentru a permite reluarea timpurie a activității. Alte proceduri care implică transferuri de tendon sunt, de asemenea, posibile, dar sunt rezervate pentru revizii și eventuale eșecuri chirurgicale.