Cheilectomia este o procedură de îndepărtare a osteofitelor de la nivelul articulației. Această procedură ajută la îndepărtarea durerii cauzate de artrita care blochează articulația.
Procedura de cheilectomie a primei articulații metatarsofalangiene
Ce este cheilectomia degetului mare?
Ce implică intervenția chirurgicală?
Cum rămâne cu durerea?
Cât durează recuperarea?
Majoritatea pacienților supuși intervenției chirurgicale de cheilectomie vor merge acasă în aceeași zi sau vor rămâne o noapte în spital. Majoritatea pacienților vor purta plasture și pansament. Veți primi un pantof special care ajută la descărcarea labei piciorului. Fizioterapeutul vă va oferi instrucțiuni cu privire la purtarea pantofului precum și la utilizarea cârjelor, dacă este cazul.
În primele două săptămâni se recomandă să evitați mersul pe jos în afara casei sau grădinii și să ridicați piciorul cât de mult posibil. Tumefacția este destul de obișnuită după intervențiile chirurgicale la picior iar cel mai bun remediu este ridicarea piciorului pe o pernă, în fiecare noapte și în timpul zilei în trei momente distincte, de ex. la 11 a.m., 3 p.m. și 6 p.m., timp de o oră, de fiecare dată. Aceasta va ajuta la reducerea tumefacției piciorului și va grăbi vindecarea rănii. Susținerea completă a greutății poate să înceapă după șase săptămâni.
Pansamentul va fi schimbat la 7-14 zile și firele vor fi tăiate sau îndepărtate. Se recomandă păstrarea pansamentului curat și uscat până la eliminarea firelor. De îndată ce au fost îndepărtate pansamentele se recomandă purtarea unor încălțări mai largi sau încălțămintea sport. Încălțămintea obișnuită (strânsă pe picior) poate fi purtată după trei luni de la operație.
Dispariția inflamației după intervenție variază de la caz la caz, iar trei luni nu este o perioadă neobișnuită. Dacă nu vă confruntați cu dureri exagerate sau inflamații, probabil că nu există niciun motiv de îngrijorare și puteți să acordați timp vindecării.
Pacienții cu piciorul stâng operat pot conduce numai mașini cu transmisie automată, în două săptămâni. Cei cu piciorul drept operat vor putea conduce după 6-8 săptămâni.
Se recomandă evitarea zborurilor timp de șase săptămâni de la intervenție.
Înotul va fi posibil după îndepărtarea suturilor și după vindecarea satisfăcătoare a rănii.
Care sunt posibilele complicații?
- Infectarea rănii
- Tumefacția prelungită (poate dura de la 3 la 6 luni)
- Lezarea nervilor
- Metatarsalgie de transfer (durerea oaselor metatarsiene ale piciorului)
- Rigiditatea articulației
- Tromboză venoasă profundă (cheaguri în venă)
- Embolie pulmonară (cheaguri în plămân)
- Recurența simptomelor (există o rată de eșec de 25%)
Complicațiile de mai sus sunt rare, dar se pot produce.
